July 23, 2017

Ce-ai mai facut, Alexandra?

Hello, aloha!

Nici nu stiu cum sa-ncep. Imi cer scuze ca n-am fost aici, ca nu m-am mai ingrijit de tine, ca nu ti-am mai dat niciun update, ca nu am mai vorbit, ca n-am mai stat la povesti. Mi-e rusine de tine, mi-e rusine ca a trecut mai mult de-un an de cand nu ne-am mai vazut la fata. Am o tona de motive, dar stiu ca nimic nu poate sa ma scuze. Am incercat sa-ti scriu, dar stii cum e cand cuvintele nu-ti vin natural. M-am uitat la canvasul asta gol, dar fiecare litera pe care incercam s-o scriu simteam ca nu e cea potrivita, simteam ca nu transmit ce era in sufletul meu cu adevarat, iar legatura noastra a fost intotdeauna cea mai sincera si naturala. N-am vrut sa te insel si n-am vrut sa ma insel pe mine. Aici e locul nostru, our "safe place" care-mi permite sa-mi torn sufletul fara sa ma gandesc la consecinte, fara sa-mi pese de nimeni si nimic. Aici e the place to be. 

Inainte sa-ti spun ce m-a tinut departe de tine, am citit postarile ultimului an, 2016 adica. Ma bucur ca ultima data cand am vorbit lucrurile mergeau in directia potrivita, iar acum, un an+ mai tarziu, ma amuza cum a evoluat totul pentru ca niciodata nu mi-as fi inchipuit ca viata mea o s-o ia la fuga si o sa ma aduca in punctul asta atat de repede.

Ok, ok, te-am indus in ceata. Dar o s-o luam step-by-step, sa nu te devi si mai confuz.

Profesional nu am cuvinte. Intr-un an s-au intamplat atat de multe incat am senzatia ca anii s-au comprimat si au fost mai multi decat unul singur. Imi place absolut tot ce fac si cred ca aici am castigat potul cel mare. Am simtit ca toata munca pe care-am depus-o in tot timpul asta a dat rezultate. Incep sa ma responsabilizez, incep sa vad the big picture, incep sa simt ce inseamna cu adevarat puterea de decizie. E o panta periculoasa, dar asta nu ma face decat sa imi doresc mai mult, iar lucrul asta imi demonstreaza inca o data ca instinctele mele sunt mai fine ca niciodata si ca ar trebui sa le urmez 100%. I'm winning si asta-mi da o siguranta si o incredere in propria persoana pe care nu le-am mai experimentat pana acum. Mi-am iesit din cochilie. Daca acum un an jumate imi faceam griji ca o sa-mi pierd din personalitate, ca o ingradesc si ca nu o exteriorizez pe cat ar trebui, acum am dus-o mai departe de cercurile mele extrem de rastranse. Am supra analizat totul pentru ca odata ce i-am lasat pe ceilalti sa ma cunoasca asa cum sunt, fara filtre si fara zeci de ziduri, am devenit autentica. Uite un tip: oamenilor le place autenticitatea, trust me:) Iar de aici o multime de alte lucruri au izvorat. N-o sa-ti incarc capul cu ele, doar vreau sa stii ca am devenit un om mai fericit, iar in ultimele luni mi-am inceput zilele la birou zambind cu gura pana la urechi in fiecare dimineata cand tanjeam dupa o cafea sau un fresh. Ti-am spus ca incep sa renunt la licoarea aia minunata? Da, cafeaua pierde teren dramatic, dar hei, o sa fim intotdeauna prieteni si nici nu vreau sa rupem legatura asta minunata pe care o avem de atatia ani. Un miliard de lucruri wow au inceput de la o cafea. Corect? Sunt convinsa ca-mi observi si noile ticuri verbale si romgleza pe care am adoptat-o. N-am ce sa fac, preiau puncte cheie ale persoanelor cu care am ales sa ma inconjor. Cred ca asta ma face sa cred ca fac parte dintr-un trib (Seth Godin - Tribes, wink, wink), dintr-un cerc misto de oameni si-mi place. Acum mai bine de-un an ma gandeam cu ingrijorare la faptul ca voi fi nevoita sa renunt la conversi si vans in favoarea pantofilor cu toc care nu m-au definit niciodata. Acum mi se pare chiar amuzant ca desi n-am vrut sa recunosc atunci, eram plina de prejudecati. Sunt dimineti in care-mi asortez vansii cu skate-ul si pornesc spre birou cu laptopul in ghiozdan. Deci, who cares?:)

Stiu ca am imbinat personalul cu profesionalul, dar pana la un punct nici nu ai cum sa le desparti. In timpul departe de birou nu e ca si cum imi dau masca jos si devin altcineva. Ok, deci personal. Cred ca cel mai usor e sa fac un rezumat prin spusele unui prieten "Tu chiar ai putea sa scrii o carte". Nu sunt vreo drama queen extrema (tu ai incercat sa schimbi asta la mine, dar ai esuat lamentabil), dar 2017 m-a pus in fata unor situatii pe care in veci nu as fi crezut ca le voi trai. Nici eu, nici nimeni apropiat mie. Dar stii ceva? Asta a fost un wake up call, pentru ca amandoi ne-am mintit atata timp si n-am vrut sa recunoastem unul altuia ca orice am face si oriunde alegem sa fim, we are meant to be. Ne apropiem de-un deceniu, iar caile noastre nu s-au despartit nicio clipa, ba chiar 2017, intr-un mod cel putin barbar, ne-a readus impreuna si ne-a facut sa ne punem sufletele pe tava, fara niciun fel de retineri. Asta m-a facut sa ma simt din nou ca la 16 ani, cand ne-am cunoscut prima data. Ok, bine, nu a fost totul atat de poetic pentru ca eu nu te-am placut o buna bucata de vreme, iar tu credeam ca eu sunt prea aroganta pentru gusturile tale, dar tin minte si acum primul nostru date. A fost la cinema, destul de awkward si stangaci, m-au distrat teribil incercarile tale timide de a te apropia de mine. Atunci nu am realizat ca aveam super multe emotii, dar tu erai la fel de terifiat ca mine. Cred ca seara aia a fost momentul in care m-am super indragostit de tine pentru ca de fiecare data cand te-am vazut dupa nu am putut sa nu ma abtin sa zambesc, oricat de suparata as fi fost pe tine, nu era ceva ce puteam controla. Mi-am spus la un moment dat ca atunci cand ne vom revedea si inima n-o sa mi-o ia la fuga, iar zambetul o sa se potoleasca, ala o sa fie momentul cand legatura noastra va ajunge doar la stadiul de prietenie in cel mai bun caz. 9 ani mai tarziu, pana si vocea ta ma binedispune, iar de fiecare data cand te vad si sufletu-mi zambeste. Nu ti-am spus asta pana acum, dar ce mi se pare cu adevarat ciudat si iti spun sincer ca nu am facut-o intentionat, 80% din oamenii cu care am fost dupa ce noi am hotarat ca poate nu mai avem atat de multe lucruri in comun, iti semanau. Asta am realizat cand cativa prieteni au confundat pe altcineva cu tine. Ok, a fost penibil, dar in acelasi timp atat de adevarat. Stii ce-mi place acum cel mai mult la tine? Usurinta cu care iti exprimi sentimentele. Asta ma face sa te iubesc si mai mult. 2017 mi-a aratat ca stiu sa iubesc neconditionat, ca refuz sa ma conformez barierelor si stigmelor sociale, iar asta pentru ca refuz sa traiesc cu regrete. O sa fac fix ce-mi spune inima (pentru mine de aici pornesc toate instinctele). In fond, ce se poate intampla atat de dramatic? Ca imaginea din capul meu sa nu corespunda cu realitatea. Ok, shit happens, dar o sa fie o decizie asumata, un risc care nu vreau sa se transforme in regret, sa fie un tren pe care l-am ratat pentru ca sunt convinsa sa nu-l voi mai prinde niciodata.

Poate ca asta nu e cel mai cheesy post al meu, dar in top 3 sigur e. Iar asta cred ca mi se trage de la "you complete me"-ul pe care mi l-ai aruncat astazi din senin si care a nimerit fix in casa sufletului. Esti un fraier mult prea sentimentalist, dar esti ... nu stiu, n-as vrea sa scriu aici ce insemni pentru mine pentru ca (aproape) o decada e greu de sumarizat in cateva cuvinte pe un blog.

Asa ca uita-te, ce-am scris acum un an, cumva continua si acum in acelasi ritm. Am ales totusi sa nu discut si despre lucrurile urate, pentru ca le-ar umbri pe cele cu adevarat demne de mentionat. Iar tuturor ne prinde bine sa ne bucuram de cele pozitive in fiecare zi. Pentru celelalte ramane perioada aia ciudata cand te pui in pat sa dormi, esti obosit, dar creierul refuza sa ia o pauza.

See you soon (probabil intr-un an). Sau dupa ce termin de impachetat garsoniera asta care m-a suportat si inteles de la inceput de 2016.

Love,
Alex


April 27, 2016

Momentum

Cred ca e relevant sa incep articolul asta prin a spune ca primele randuri le-am scris in decembrie 2015. Ideea o aveam de-atunci, cumva axata doar pe un anumit subiect, iar ulterior s-a extins asupra tuturor lucrurilor pe care le traiesc si le experimentez in momentul asta.

Momentum.

M-am convins ca lucrurile care trebuie sa ti se intample ti se vor intampla la momentul si locul oportun. M-am convins ca sunt lucruri care-ti sunt predestinate si asupra carora e foarte greu sa intervii. M-am convins in ultima luna ca exista karma si ca actiunile noastre se intorc in favoarea sau impotriva noastra la un moment dat. M-am convins ca traind in prezent e cea mai buna terapie pentru absolut orice neplacere si ca fiecare eveniment trebuie asimilat din plin, cu bune si rele. M-am convins ca totul e trecator si ca nimic nu va dura o vesnicie, nici lucrurile bune, nici cele rele. M-am convins ca destinul poate fi ghidat, dar caile principale sunt imposibil de redirectionat.

Ce vreau sa spun este ca optimismul atrage optimism si o stare pozitiva. Simt ca-n ultima luna am fost intr-un roller coaster nebun, in care am tot urcat pan-am atins punctul culminant. Asta traiesc acum. E momentul meu in care totul e exact cum si unde-ar trebui sa fie, in care toate planetele s-au aliniat si toate notele s-au urcat pe-un portativ doar ca sa-mi cante mie piesa preferata. E momentul in care simt si-mi vad evolutia pe toate planurile. E ca si cum as fi iesit din corpul meu si privesc un film bun. Am nimerit momentumul potrivit. N-as vrea sa spun ca timpul ar trebui sa se opreasca. N-as vrea sa stopez masinaria asta care merge intr-un ritm nebun spre taramuri si locuri necunoscute. Prefer sa-mi imaginez ca ma duce spre un taram idilic, iar lupta e pe jumatate castigata. Trebuie sa imbratisez "noul" si sa nu-mi mai fie teama de el, de fapt, sa nu-mi mai fie mie teama sa-mi las personalitatea la vedere. Pana la urma, momentul asta n-o sa-l mai am niciodata, iar atunci de ce nu m-as bucura de el la extrem?!

Uite, vezi? Asta invat eu de la tine. Sa ne bucuram de ce avem acum si nu de ce vom avea. Viitorul e incert, lucrurile care urmeaza sa ni se intample sunt deja batute-n cuie, iar noi putem doar sa gonim sau sa franam atunci cand credem de cuviinta. Sa nu ne mai supra analizam toate actiunile si toate deciziile. Azi-noapte am franat brusc. Am pus stop destinului doar pentru o clipa ca sa pot digera momentul in ritmul meu. A fost momentul meu de glorie, momentul in care m-am lasat victima tuturor sentimentelor astea frumoase. Am respirat adanc, iar prin vene am simtit doar fericire si implinire.

Momentum. Ce momentum minunat :)

March 03, 2016

Nu, nu, nu

Rezolutia mea de-a scrie un articol pe luna, cumva nu mai exista. Adica, pot sa-ncerc sa ma redresez, dar pe cine mint? Am vreo 5 idei pe care am inceput sa le dezvolt si pe care le-am abandonat pe drum. Motivele-s variate: ba n-am stiut cum sa continui, ba mi-am pierdut gandurile undeva pe la jumatate, ba nu a iesit ce voiam eu, ba nu am avut timp sa le termin.

Aici planuiam sa ajung. Nu am avut timp. M-am ambitionat sa fiu un fel de super-om care se imparte in 10 directii si rezolva toate lucrurile de-odata. Am intrat deja in a 3-a luna a anului, dorm prea putin, uneori deloc, iar a doua zi sunt un mic robotel dependent de cofeina si soare. Prietenii ma cearta ca-i ignor si ca nu mai petrecem timp impreuna. Incerc sa-mi spal pacatele si sa-i sun mai des, iar asta se intampla in drum spre casa, la metrou, unde intreruperile constante ne frustreaza si mai tare. Iar de tine, ce sa mai spun? Ma-ntreb cum inca nu m-astepti cu un caiet de reprosuri la finalul zilei.

E 12, mi-am planuit vreo 2 ore de munca, in pat, cu o cafea pe jumatate terminata si pe jumatate rece. Hei, azi e vineri, iar maine-i weekendul. Cumva, pana si el si-a pierdut insemnatatea si nu prea mai suntem prieteni.

Ce fac eu nu e sustenabil, asta-i clar. Se poate o rezolutie la inceput de martie? Adica o rezolutie la inceput de primavara.


Sa-nvat sa spun nu mai des si sa nu ma mai feresc de el, ca nu-i un cuvant chiar atat de groaznic. Uneori e chiar sanatos. Acum e.

Incepem de maine, in tinutul fantastic unde toate planurile se indeplinesc.

sursa imaginii. images.google.com

January 19, 2016

3*



Cand nu am cuvinte de-ajuns prin buzunare. 3 recomandari fix in ordinea obsesiei. 3 recomandari din underground-ul soundcloud-ului. 3 recomandari de pus pe repeat in noaptea asta. Si restul. Multe nedormite. Prea putine cu timp doar pentru mine.
12.28 - a 3-a cafea. e marti noapte. sunt atenta-n miscari. sa nu te trezesc :)

December 24, 2015

Unde te duci 2015?!

Citeam acum cateva zile postarea mea de anul trecut, rezumatul lui 2014. A venit randul lui 2015, dar de data asta aleg sa fiu zgarcita-n cuvinte.

Cumva, intamplator sau nu, de fiecare data cand trag linie, cel mai bine pe fundal suna albumul asta: Dj Krush - Zen. Iar de data asta simt ca titlul mi se potriveste ca o manusa! Pe scurt, in 2015 am invatat sa fiu zen, sa ma bucur mai mult de tot ce mi se intampla, sa traiesc mai mult in prezent, fara sa neglijez viitorul. Am continuat sa-mi fac planuri, dar am si acceptat mai usor atunci cand ele nu s-au materializat. Blessing in disguise pana la urma, nu?



Spuneam la un moment dat ca am sa vorbesc despre psihologia pozitiva pentru ca de-aici a-nceput shift-ul de perspectiva. Imi propusesem intr-un 2014 tarziu sa imi schimb atitudinea vis-a-vis de... viata-n general. Asa ca m-am pus pe treaba; am o lista de recomandari bune de tot:

Positive Psychology Coursera
Positivity -  Barbara Fredrickson
The power of now - Eckhart Tolle
David Steindl-Rast - Ted talk 

Eu as spune ca au fost catalizatorul schimbarii mele. Dar, cumva o multime de alti factori s-au aliniat la locul si momentul oportun. 

Bun, si daca tot am inceput cu o lista, continui in ritmul asta. Intr-o ordine oarecum cronologica, 2015 a fost imbinarea unor cuvinte si sintagme "grele":

familie
apropiere
prietenie
gandire pozitiva
iesire din zona de confort
inima deschisa
fericire
pierdere
motivatie
incercari
dream job
decizii majore
toleranta
neasteptat
optimism
dezamagire
energie
vointa
impacare.

Chiar si-acum cand privesc lista asta, observ ca eu nu mai sunt nici pe departe persoana pe care o priveam in oglinda si n-o recunosteam acum un an. Inca mai am sechele, simt ca e atat de usor si comod sa apuc iar drumul ala incat stau alerta 24/7 sa nu cumva sa pierd doza asta de motivatie si dorinta de a schimba lucruri. E obositor, dar satisfactia e infinita. 

Stiu ca am ales sa ma lupt cu morile de vant si anul asta, dar a fost o alegere asumata. Pe de alta parte, au fost situatii care m-au luat pe nepregatite si pe care nu aveam cum sa le influentez. Incepusem prin iunie o serie a unor emotii puternice; am simtit ca e necesar sa discut despre prietenie si distanta. Ultimele doua postari planuiam sa se invarta in jurul ideii de pierdere si fericire. 

Ulterior am decis sa nu vorbesc despre pierdere. Inca invat foarte multe la capitolul asta si cumva simt ca e mult prea personal sa dau macar hint-uri. E un gand cu care eu inca nu m-am impacat si pe care inca mi-e greu sa-l accept sau sa vorbesc despre el. Ultimul subiect al seriei avea in vedere fericirea. Fericirea aia pe care o imparti cu un singur om si pe care o traiesti alaturi de el. Din nou, am simtit ca vreau sa pastrez sentimentul asta intr-un cerc restrans, sa fie doar pentru noi si sa-l crestem impreuna. Iar acum simt ca momentum-ul a trecut si nu as mai transmite acelasi mesaj. N-ar fi just fata de fericire, as denigra-o desi n-are nicio vina.

2015, 2015... Daca pe plan personal stiam foarte bine ce vreau, acum pe final mi-ai deschis noi orizonturi pe cel profesional. Bun, ideile sunt acolo, initiativele au pornit, motivatia e cat trebuie, ambitia iese si ea timida la suprafata, cafeaua si energia nu-mi lipsesc, sunt inconjurata fix de oamenii de care am nevoie. 

2016, it's on! :)

PS. Cand a trecut anul?
PS. 2. Pentru a patra oara anul asta imi impachetez lucrurile. Trag de timp si mai scriu cateva cuvinte in spatiul meu virtual. Am dezvoltat o repulsie justificata fata de mutat. 2016, ne potolim putin?


sursa imaginii: images.google.ro

December 11, 2015

Closure.

Intai si-ntai, da-i play, pune-o pe repeat. E-n sincron cu vibe-ul meu. Las-o-ncet, incet de tot, cat sa resune subtil pe fundal. Uite, eu am chestia asta sa asociez piese unor momente cheie din viata mea. Am o colectie impresionata aruncata peste tot. Am incetat sa-mi mai fac rezolutii pentru anul nou. Imi propun lucruri. E mai eficient, pentru mine. Imi propun sa adun toate piesele astea la un loc, un jurnal audio.



Closure.
Nu-mi plac lucrurile neterminate de fel. Le simt ca pe-un task pe care nu l-am dus la bun sfarsit. Iar cand ai o pasiune interesanta pentru facut liste, atunci e o problema. Am un sentiment de usurare atunci cand tai o sarcina de pe-o lista. Fie ca de pe-o foaie de hartie, vreo lista digitala sau doar mental. Ma face sa ma simt bine, desi listele mele sunt nesfarsite si adaug constant lucruri noi. Altfel, as cadea intr-o monotonie si m-as plafona. Si asta e una din cele mai mari frici ale mele. M-e teama sa ajung banala, mi-e teama sa imi pierd din personalitate, mi-e teama sa pierd din mine si mai presus de tot pe mine. Am fost (pe) acolo si nu mi-a placut. M-am inspaimantat de propria-mi imagine.

Dar.. ! Oamenii au nevoie de povesti, au nevoie sa stie unde a inceput istoria, ce s-a intamplat si cum s-a terminat. Nu poti sa nu termini o poveste. E inuman si dureros. Raman atatea cuvinte de spus, alteori nu mai e nevoie de niciunul. Dar e necesar sa spui "povestea s-a incheiat". Gata, stiu atunci ca pot sa tai si lucrul asta de pe lista. Pot sa trec la urmatorul si nu mai trebuie sa caut solutii pentru o poveste- problema al carei deznodamant l-am stabilit deja. Si chiar daca esti constient de finalul povestii ai nevoie sa pui punctul de la final. Pentru mine e esential.

Fac chestia asta constant. Iau un lucru specific si-l generalizez in scris. Eu ma refer la situatii concrete. MEREU. Doar ca am ajuns sa fiu atat de selectiva cu oamenii carora le impart bucatile astea mici din mine incat sunt greu de deslusit. Sau asa tind sa cred :).



Closure.
Ce frumos ar fi daca oamenii nu ar uita sa fie oameni.
Ce frumos ar fi daca oamenii n-ar uita valoarea cuvintelor.
Ce frumos ar fi daca oamenii ar gandi inainte de a spune cuvinte.
Ce frumos ar fi daca mi-as aminti ca nu toti oamenii iti cauta binele.
Ce frumos ar fi daca mi-as asculta instinctele. Sunt exacte in 99% din cazuri si cu toate astea uneori le ignor complet. Sunt o visatoare.Sau o idioata. Asta a fost un reality check.

Acum, ne concentram si noi pe urmatorul task?

sursa imaginii: google.images.com

September 06, 2015

Despre timp

Mi se pare ca a trecut atat de mult timp de cand gandurile mele au fost linistite si ordonate. Revin dupa o perioada agitata, de fapt e o continua agitatie in viata mea de cateva luni, dar lucrurile care-mi ocupa timpul momentan sunt constructive si, de fapt, aici voiam sa ajung.

Timpul.

Uneori il simti ca si cum ar trece o eternitate, mai ales atunci cand astepti un raspuns in legatura cu dream jobul tau, alteori il simti ca pe o clipa care trece imediat cum clipesti. In general, se deruleaza normal, indiferent ce-ar insemna normalul asta. Cert e ca timpul e cel mai bun mod de a-ti arata interesul si intentiile in legatura cu un alt om. E simplu sa-ti dai seama ca-l placi cand vorbiti ore-n sir sau cand nu vorbiti pentru ca uneori cuvintele nu-si au rostul, dar esti acolo fizic si psihic si alegi sa petreci o buna bucata de timp impreuna. E simplu sa vezi ca tu alegi sa imparti din timpul tau si sa-l petreci cu un om sau mai multi pentru ca vrei si pentru ca-ti face placere. Cred ca timpul e cel mai evident mod prin care poti arata cuiva cat inseamna pentru tine si la cate (lucruri pe care le-ai fi putut face) esti dispus sa renunti.

Totul se-ntampla atat de rapid zilele astea.. Cred ca multi subestimeaza valoarea timpului. Timpul nu-nseamna doar bani, timpul e totul. In jurul timpului se-nvart toate. E o chestiune de prioritati si de alegeri proprii. Aleg sa imi petrec timpul cu tine pentru ca-mi place. Imi place sa stau cu tine, imi place ca nu e timp pierdut si ca e timp pentru sufletul meu si-al tau. E timp pentru noi, timp pe care am ales sa il investim intr-o alta persoana. Cu asta o sa ramanem la final, cu timpul pe care l-am investit in prioritatiile noastre, cu timpul pe care l-am investit in noi.

Niciodata sa nu subestimezi valoarea timpului. Eu cred ca e moneda absoluta pentru schimbul de afectiune... Si afectiune e cuvantul,pentru ca nu concep ca eu sa-mi investesc timpul intr-o dupa-amiaza cu un om care e pe alta frecventa. Iar in momentul ala, in momentul in care eu imi petrec timpul cu tine, rezonam, Cand muzica n-o sa mai sune cum trebuie sau cum mi-ar placea mie, aleg sa pun punct si sa-mi indrept atentia in alta directie. Dar timpul ala pe care l-am petrecut cand se derula pe fundal cea mai tare melodie a fost timp investit in ceva ce, in momentul respectiv, am considerat ca e cea mai buna alegere. Perspectiva se schimba pe parcurs, dar momentul cand un saxofon rasuna sfios pe background a fost o alegere inteleapta.